FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

 

 

Facultatea de Medicină și Farmacie este parte integrantă a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, desfășurându-și activitatea în conformitate cu misiunea și obiectivele proprii, in conformitate cu strategia UDJG.

Strategia și obiectivele Facultății de Medicină și Farmacie vizează pregătirea unor profesioniști capabili să se adapteze și să se integreze în orice sistem medical din spațiul european sau mondial. 

Pregătirea și formarea medicilor de medicină generală și medicină dentară, farmaciștilor, asistenților medicali generaliști și moașelor pornesc de la respectarea principiilor de dezvoltare a învățământului universitar formulate în programul Bolognia.

Misiunea Facultății de Medicină și Farmacie din Galați constă în furnizarea de cunoștințe și formarea de competențe generale, specifice și atitudinale, astfel încât absolvenții noștri să reprezinte, prin dezvoltarea propriei cariere medicale, ulterioare, adevărate dovezi ale excelenței academice pe care ne dorim să o insuflăm.
Valorile fundamentale ne ghidează întreaga strategie academică și didactică, devenind linii directoare pentru a realiza un mediu performant, competitiv, în continuă dezvoltare și orientat către excelență educațională, deontologie și bioetică, fiind menit să ofere studenților noștri șansa de a începe o carieră medicală, așa cum își doresc,  

Facultatea de Medicină și Farmacie își asumă ca obiective principale furnizarea cunoștințelor necesare pentru înțelegerea mecanismelor fiziopatologice, esențiale pentru a dezvolta o gândire medicală critică și logică, cu scopul de a obține performanță în practica medicală. Studenții noștri devin astfel receptivi la nevoile societății, reușind ulterior să se remarce prin oferirea serviciilor medicale de îngrijire de înaltă calitate.